Home » Cultură » Surpriza de la Electric Castle 2019

Surpriza de la Electric Castle 2019

Surpriza de la Electric Castle 2019
Publicat: 20.03.2019
Trupa americană Limp Bizkit va fi cap de afiş la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Electric Castle, care va avea loc în perioada 17 - 21 iulie, la Bonţida, potrivit organizatorilor, citaţi de Mediafax.

Publicul Electric Castle are şansa să îl întâlnească astfel pe Fred Durst, una dintre cele mai emblematice figuri rock ale momentului, odată cu confirmarea prezenţei Limp Bizkit pe afişul Electric Castle 2019.

Cele trei nominalizări la premiile Grammy şi cele peste 40 milioane de albume vândute sunt realizările remarcabile ale trupei, însă acestea spun prea puţin despre modul în care Limp Bizkit a influenţat scena muzicală în ultimele două decenii. Adeptă a stilului Nu Metal, Limp Bizkit a fost printre primele trupe ce au reuşit exemplar să combine două stiluri muzicale complet distincte până atunci, rock şi rap. Zvonurile că trupa lucrează la un album nou sunt tot mai frecvente în ultima perioadă, aşa că publicul de la Electric Castle se poate aştepta la surprize mari pe lângă clasicele „Rollin'”, „Break Stuff” şi „MyGeneration”.

Mai neconvenţional ca oricând, lineup-ul de anul acesta al Electric Castle îl propune pe Nils Frahm, pianistul şi compozitorul german cu o abordare senzaţională asupra muzicii clasice, în care aduce elemente de muzică electronică. Concertele lui sunt experienţe aproape hipnotice: este imposibil de rezistat virtuozităţii cu care acesta abordează două sau chiar trei claviaturi într-o singură linie muzicală. De aceea, nu este de mirare că Frahm este unul dintre puţinii artişti ai genului ale cărui concerte sunt în permanenţă sold out.

În urmă cu câteva zile, BBC1 numea „Here with me” cea mai bună piesă pop a momentului, readucându-i în prim plan pe Chvrches. Trupa scoţiană de synth-pop a debutat în 2011 ca un proiect de studio, cei trei membri ezitând o lungă perioadă să-şi asume show-uri live. Odată debutul făcut, turneele lor sunt continue, iar trupa şi-a câştigat o popularitate mondială atât prin muzică, cât şi prin activismul constant în promovarea talentelor feminine din industria muzicală.

Controversatul Zomboy dă întotdeauna 110% în show-urile sale, iar publicul simte asta. Având disciplina anilor în care a fost toboşarul unei trupe de metal, artistul britanic simte exact ritmul pe care fanii îl aşteaptă şi nu-i dezamăgeşte niciodată.

Zeds Dead, pe de altă parte, mizează pe diversitatea stilurilor electro pe care le îmbină în muzica ei pentru a mulţumi miile de spectatori din marile festivaluri la care sunt invitaţi. Membrii Zeds Dead trăiesc, în prezent, unul din cele mai bune momente ale carierei lor, câştigându-şi un statut privilegiat în rândul promotorilor stilului bass. Colaborările lor cu alţi artişti îl includ şi pe Jauz, alt nume confirmat pentru ediţia aceasta a festivalului. Tânărul DJ din San Francisco este o adevărată figură cult în lumea bass, fanii săi, reuniţi sub numele de „Sharksquad”, urmându-l peste tot în lume pentru a-i urmări show-urile eclectice.

Cine mai urcă pe scena de la Electric Castle în 2019

Unii dintre cel mai bine vânduţi artişti israelieni ai tuturor timpurilor, membrii duoului Infected Mushroom aduc în Electric Castle experienţa celor care şi-au petrecut ultimii 20 de ani dezvoltând stilul psytrance pentru noi generaţii de tineri, fără ca asta să le afecteze fanii care îi admiră încă de la începutul anilor ‘90.

Sigma revine după trei ani în lineup-ul festivalului, timp în care a lucrat la cel de-al doilea album, ce va fi lansat chiar în această vară. Între timp, muzicienii au bifat o serie de colaborări cu Take That şi Paloma Faith şi visează să îl convingă pe Calvin Harris să producă o piesă împreună.

Cei de la Gangs of Youth ţintesc chiar mai sus: îşi doresc să atingă notorietatea mondială pe măsura succesului obţinut, deja, acasă, în Australia. Aici, ultimele lor două albume au avut vânzări record şi le-au adus cele mai importante premii ale continentului.

Vorbind de nume mari ale rock-ului, nu mulţi producători de muzică electronică se pot lăuda că îşi regăsesc semnătura pe albumele U2, însă Andy Barlow, jumătatea duoului Lamb, este o excepţie. Împreună cu Lou Rhodes, cu care formează Lamb de 21 de ani, timp în care au lansat şase albume, vor fi prezenţi în iulie, pe principala scenă a festivalului.

O premieră în stilurile muzicale prezente la Electric Castle este Giggs – una dintre cele mai puternice voci ale grime, hip hop-ul născut în zona de sud a Londrei şi rapid îmbrăţişat de fani din întreaga lume. Succesul lui a deschis calea pentru mulţi alţi artişti de rap, Giggs fiind însă unul dintre puţinii care nu a acceptat să adopte un stil mai comercial doar de dragul de a câştiga mai multă notorietate.

Irezistibili prin amestecul de influenţe din muzica franceză, mexicană, turcă, Polo & Pan aduc energia culeasă din experienţele culturale trăite în întreaga lume. Două artiste americane puternice, The Black Madonna şi Tokimonsta, cea din urmă fiind prima producătoare de origine asiatică care a primit o nominalizare la Grammy, completează seria de prezenţe feminine pe scenele festivalului.

Lista completă a numelor noi confirmate pentru ediţia din 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro.

Pe aceeaşi platformă sunt disponibile şi abonamentele Electric Castle, care, pentru următoarele patru săptămâni, pot fi cumpărate la preţul de 499 de lei. Biletele de o zi sunt şi ele disponibile online, cu preţuri cuprinse între 199 de lei şi 299 de lei.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci